La doar 22 de ani Alexandra devenea Fizioterapeut la Naționala de Fotbal Feminin a României

1. Spune-ne, te rog, câteva lucruri despre tine și activitatea ta

Nu prea îmi place să vorbesc despre mine. Prefer să îi las pe cei din jur să își contureze singuri o părere. Oricum, fiecare vede lucrurile în felul lui. Așa cum moneda are 2 părți și nu le poți privi pe ambele în același timp, așa suntem și noi oamenii. Legat de mine, strict în activitatea mea, pot spune că sunt o persoană devotată, sinceră, respectuoasă, realistă, perseverentă și ambițioasă. Îmi place să contribui la evoluția mea de fiecare dată când am ocazia și obiectivul meu în fiecare zi este să devin mai bună decât am fost “ieri”.

 

2. De ce ai ales această profesie?

Cred că profesia aceasta m-a ales pe mine încă de când eram un copil și nici nu mi-am dat seama. La vârsta de 12 ani am avut un accident și a trebuit să fac mulți ani recuperare pentru a putea susține din nou activitățile zilnice. Am trecut prin momente foarte grele, însă nu am renunțat și cu timpul am luat hotărârea de a ajuta și eu oamenii așa cum am fost și eu ajutată. E cea mai mare satisfacție pentru mine – și da, înainte de toate, fac meseria asta cu sufletul!

3. Care sunt pașii pe care i-ai urmat ca să te specializezi? Cât de mulțumită ai fost de calitatea cursurilor predate la facultate?

Am început prin a intra la Facultatea de Kinetoterapie, la UNEFS și am fost foarte conștiincioasă până am absolvit masterul. Poate prea conștiincioasă, aș spune acum. După primul an de facultate am venit la Moreni în vacanță și pe perioada verii am făcut naveta la Târgoviște pentru a face voluntariat la o clinică de recuperare. Pot spune că de acolo a început totul și acolo am învățat “cu ce se mănâncă” această meserie. Eram fascinată de tot și am zis: “wow, câte am de învățat!!!” Și așa a și fost. Acolo am fost îndrumată de niște kinetoterapeuți foarte bine pregătiți, de la București, care mi-au împărtășit din cunoștințele lor. Apoi totul a ținut de mine.

Am început să investesc în cursuri de specialitate, să citesc cât mai mult, să învăț, să fac practică ca voluntar la clinicile și spitalele din București și am acumulat informații de peste tot pe unde am fost. Nici nu simteam cât de repede zboară timpul. Am început ca voluntar și la FRF. Am făcut mai multe voluntariate în paralel.

Legat de cursurile predate la facultate – doar câteva m-au ajutat cu adevărat, în rest m-au îndrumat ca pe viitor să știu ,,unde sa deschid cartea”.

4. Când ai început să lucrezi și cât de greu ți-a fost să îți găsești primul job?

Nu mi-a fost deloc greu să îmi găsesc un job, deoarece la clinica unde am fost prima dată angajată făcusem voluntariat un an și le-am câștigat încrederea, așa că au considerat că merit să trec la următorul nivel. Asta se întâmpla în primul an de master. Apoi, după puțin timp, am câștigat încrederea domnului doctor de la FRF – și am făcut o schimbare în viața mea, trecând din nou la un alt nivel, după care am terminat masterul și între timp am mai crescut cu o treaptă angajându-mă la o altă clinică care mi-a permis să continui și cu federația. Sunt curioasă unde mă va mai duce viața (în funcție de alegerile mele, bineînțeles).

5. Ce fel de oameni vin la tine? Ce îi interesează să obțină?

Încă de la început am urmărit să îmi lărgesc orizonturile – am capacitatea de a lucra cu bebeluși de câteva săptămâni, pană la vârstnici, sportivi, sedentari, persoane imobilizate sau cu probleme psihomotorii. Mi-am dorit să pot ajuta toate categoriile, așa că îi primesc pe toți cu brațele deschise.

Cred că îi interesează să obțină ceea ce au pierdut sau nu au atins până acum.

6. Ce calități consideri că trebuie să aibă un kinetoterapeut?

Un kinetoterapeut trebuie să privească recuperarea în ansamblu, global. Trebuie sa fie atent la detalii, deoarece o recuperare de calitate este abordată și dpdv imagistic, neurologic, ortopedic, traumatic, psihologic, fiziologic, anatomic etc. De exemplu, mergi la medicul neurolog și el va ști să te diagnosticheze și să îți ofere tratament pe bucățica lui. Însă când vine vorba de recuperare, un fizioterapeut va trebui să le aibă în vedere pe toate, pentru că lucrezi cu omul ca întreg, nu doar segmentat. Cu siguranță, un fizioterapeut trebuie sa aibă multe cunoștințe pentru a putea răspunde corespunzător cazurilor pe care le întâlnește.

7. Care crezi că este cel mai solicitant sport?

Consider că toate sunt solicitante în felul lor, dar ca să dau un răspuns, din punctul meu de vedere, atletismul este cel mai solicitant.

8. Care este sportul tău preferat?

Sportul meu preferat a devenit fotbalul feminin.

9. Sunt sportivi pe care îi admiri?

Da, precum Cristina Neagu, Simona Halep și toate fetele mele de la națională.

10. Sunt românii deschiși la a face mișcare – sport, recuperare?

Consider că în ultimii ani tot mai mulți au început să facă mișcare și mă bucur să văd toate parcurile și sălile pline. Însă, oamenii uită că trebuie să facă sport într-un mod sistematic și că trebuie să fie îndrumați să își dobândească o biomecanica corecta, pentru că altfel pot face mai mult rău. Își pot deteriora articulațiile, afecta musculatura și multe altele. Românii, din păcate, merg la recuperare doar atunci când nu au încotro, iar asta ne face să ne clasăm spre ultimele locuri în Europa. Începem să facem recuperare doar atunci când ne doare sau suntem amenințati cu bisturiul și nu avem educația de a preveni în loc de a trata.

11. Ce făceai înainte de această perioadă și cum te-ai adaptat actualului context?

Înainte de pandemie mă aflam în cea mai bună perioadă a vieții mele. Mă simțeam invincibilă, însă toate planurile au fost oprite acum. M-am consumat foarte tare, însă pas cu pas am început să accept situația, să mă adaptez și să încep sa văd partea buna a lucrurilor, indiferent cât de rele par la prima privire.

12. Ne poți spune despre un caz care te-a impresionat sau o întâmplare de care îți amintești cu drag?

Sunt foarte multe întâmplări care m-au impresionat, pentru că pun accent pe toate lucrurile mărunte, pe detalii – și dacă pentru cineva un lucru pare banal, pentru mine poate să înseamne mult. Chiar și un multumesc spus din inimă mie îmi rămâne în memorie. De exemplu, am lucrat cu un domn cu AVC și la prima sedintă era imobilizat la pat, iar la ultima ședintă, când am ajuns la dumnealui, l-am găsit dând cu aspiratorul. Amândoi am avut o mare satisfacție.

13. Ai o recomandare pentru noi toți cei care stăm acasă și nu mai suntem la fel de activi?

Văd ca ne oprim la nr 13. Este numărul meu norocos, apropo. Da – le pot recomanda doar ce am încercat eu și știu că este benefic. Trebuie să ne valorificăm timpul încă de dimineața. Să fim activi, productivi și creativi, să ne facem un program chiar dacă stăm numai în casă, să facem minim o ora de sport pe zi (sunt multe exerciții care pot fi facute în casă), să mâncăm porții mai mici (acum consumăm mai putine calorii), să facem lucrurile pentru care înainte nu aveam timp și să găsim recunoștință în absolut tot ceea ce ne înconjoară.

 

Puteți afla mai multe despre Alexandra pe pagina ei de Facebook:

https://www.facebook.com/FizioAlexandraGeorgescu/

Parcurs profesional:

  • 2020 ian – prezent | Naționala României de Fotbal Feminin Under 17
  • 2017 iun – prezent | Naționala României de Fotbal Feminin – Senioare
  • 2018 mai – 2019 dec | Centrul Medical ”Superfit”
  • 2017 oct | FIFA Diploma in Football Medicine
  • 2017 iun | Certificat în Stretching Global Activ
  • 2017 iun | Terapie miofascială – importanța fasciei în sportul de performanță
  • 2017 iun | Dynamic Tape – aplicații practice
  • 2017 mai | Curs „Centura bazinului-veriga funcțională în abordarea globală a recuperării coloanei vertebrale”
  • 2017 mai | Seminar introductiv în reeducarea posturală globală – Metoda Souchard
  • 2017 aprilie | Curs „Actualități în terapia miofascială”
  • 2017 aprilie | Curs „Abordarea diferențiată a umărului patologic”
  • 2016 – 2017 | Certificat la cursul de „Facilitare Neuromusculară Proprioceptivă” – modul 1 (2016) și „Trunchiul și extremitatea inferioară în conceptul FNP”, modul 2 (2017)
  • 2015 noi – 2017 mai | Clinica de Recuperare Medicală ”Motivation”
  • 2016 – 2018 | Master – Recuperare și reeducare motrică și somato-funcțională – UNEFS București
  • 2013 – 2016 | Facultatea de Kinetoterapie, UNEFS București

Comentarii

mood_bad
  • Niciun comentariu.
  • chat
    Adaugă un comentariu