Numele meu este Constantin Crețu, sunt fizioterapeut în cadrul Federației Române de Fotbal și al clubului FC Voluntari. Pe lângă recuperarea medicală, sunt atras de pregătirea fizică și refacerea sportivă.
Cel mai important factor în alegerea acestei profesii a fost faptul că îmi doream încă de mic să lucrez în sport. Având o verișoară care a terminat kinetoterapie, m-a atras acest domeniu astfel că am ales să mă înscriu la Facultatea de Kinetoterapie din cadrul Universității de Ed. Fizică și Sport.
Încă din timpul facutății am încercat să particip la cât mai multe acțiuni de voluntariat, lucrând și la un club de copii pentru a căpăta experiență. Apoi am participat la diverse cursuri de specializare, precum Personal Trainer, Fascia Integration Therapy România, Dynamic Tape, FIFA Diploma, etc.
Prin kinetoterapie înțelegem mișcare, fiind o terapie prin mișcare, fie că vorbim de o recuperare după o accidentare sau prevenție pentru anumite deficiențe. Prin fizioterapie înțelegem o multitudine de aparate care ne ajută în obținerea unei recuperări cât mai rapide și eficiente.
În primul rând trebuie să fii un bun ascultător, pentru că de-a lungul timpului întâlnești foarte multe persoane, cu personalități diferite, și trebuie să înveți să fii pe aceeași lungime de undă cu pacientul. La fel de important este felul în care comunici cu fiecare pacient în parte, pentru că trebuie să relaționezi și să te faci înțeles atunci când lucrezi cu el. Nu în ultimul rând, pasiunea trebuie să fie una dintre calități. Orice lucru făcut cu pasiune are și rezultate pe măsură.
Primul job în domeniu a apărut după câteva luni de la terminarea facultății, mai exact în toamna lui 2017, după ce lucrasem anterior timp de 2 ani pe partea de pregătire fizică în cadrul a două centre de fitness. Am fost cooptat de către mentorul meu Toma Vasilescu, caruia țin să îi mulțumesc pentru șansa oferită. Deși la început este destul de greu să găsești un post, mai ales dacă vrei să activezi în domeniul sportiv sau într-o clinică/spital de stat, după ce am mai căpătat experiență în recuperare și am trecut de teste am primit și prima acțiune oficială în cadrul Federației Române de Fotbal unde participam ca voluntar la diverse acțiuni încă din 2015.
Jobul din cadrul FRF este diferit față de jobul dintr-o clinică. La clinică, patologia este mult mai diversă, pacienții sunt de vârste diferite, necesită alocarea unui timp mai îndelungat fiecăruia în parte, iar în cadrul Federației, prevenția și recuperarea se adresează unei anumite categorii de vârstă, iar timpul alocat fiecărui jucător este mai scurt . În primul rând pentru că sunt selectați sportivii sănătoși iar acțiunile sunt de regulă de câteva zile. Provocarea apare însă atunci când un jucător se accidentează în timpul acțiunii, iar dacă accidentarea nu este gravă, eu împreună cu medicul trebuie să-l refacem pe sportiv până la următorul antrenament/meci. În situația în care toți jucătorii sunt apți, mă ocup de suplimente și refacerea lor zilnică după antrenamente prin intermediul diverselor metode(stretching, foam rolling, etc).
Oamenii apelează la mine pentru mai multe servicii. Pe lângă kinetoterapie, mă ocup și de pregătirea fizică, prevenție, refacere după antrenamente/meciuri, chiar și scădere în greutate sau creșterea masei musculare. Oamenii care apelează la mine o fac în primul rând din dorința de a fi mai activi (dacă ne referim la persoanele care nu practică un anumit sport), de a face față mai ușor antrenamentelor și de a se recupera/reface mai rapid (în cazul sportivilor). Sunt conștient că mediul online este de real ajutor în meseria aceasta, așa că am decis să fiu activ pe mai multe platforme precum:
-FB Constantin Crețu (https://www.facebook.com/cretu.constantin.rares/)
-FB Perform-R (https://www.facebook.com/Perform3R)
-Instagram Perform-R (https://www.instagram.com/_perform_r)
-Sportier (https://sportier.ro/listing/constantin-cretu)
Nu există o anumită accidentare ce poate fi numită comună pentru că acestea diferă de la activitate la activitate. Totuși ținând cont că o pondere destul de mare de oameni lucrează la birou, aș spune că durerea de spate este printre cele mai întâlnite afecțiuni. Dacă ne referim la sportivi, leziunile musculare sunt cele mai întâlnite. Programul de recuperare este întotdeauna personalizat de la persoană la persoană, pentru că fiecare are un nivel de pregătire diferit. Chiar dacă un exercițiu în sine arată la fel, faptul că modifici intensitatea, pauza de refacere sau numărul de repetări îl fac să fie potrivit fiecărui tip de recuperare. Timpul de recuperare variază și el de la accidentare la accidentare. Dacă vorbim de o ruptură a ligamentului încrucisat anterior recuperarea poate dura de la 6 la 12 luni, iar dacă vorbim de o leziune musculară ușoară recuperarea durează aproximativ 1-2 săptămâni.
Sportul meu preferat este fotbalul. Consider că toate sporturile de performanță sunt solicitante într-o anumită măsură. Fie că este vorba de rugby unde contactul dintre jucători este foarte puternic , fie că ne referim la tenis sau la alte sporturi individuale, unde nu există contact direct cu adversarul, fiecare sport are particularitățile sale pentru care e solicitant.
Da, apar foarte des, unele revoluționare altele mai puțin. În meseria de fizioterapeut și nu numai, trebuie să fii la curent cu tot ce este nou, pentru că totul avansează foarte rapid, iar aparatura este din ce în ce mai sofisticată. Legat de clinici dotate, cu siguranță, ușor ușor intrăm și noi în rândul lumii moderne cu clinici echipate la cele mai înalte standarde.
Principalul meu plan pentru viitor este de a aprofunda cât mai multe informații, de a ține pasul cu evoluția din domeniu, constant, pentru a putea oferi servicii din ce în ce mai bune. Cu timpul îmi doresc să activez la o echipă importantă de fotbal din afara țării, unde să obțin rezultate foarte bune. Și la un moment dat îmi doresc să am propriul cabinet, unde să pot pune în practică tot ce am învățat de-a lungul timpului.
*Notă Sportier: Mulțumim pentru timpul acordat acestui interviu și îți urăm succes în continuare!
*Dacă știi persoane pasionate de sport despre care putem scrie, dă-ne de veste! – https://www.facebook.com/sportier.ro/
Pentru a reuși să progresezi – stabilește-ți obiective îndrăznețe și ieși din zona de confort!
………………
✅ Pe platforma Sportier îți faci profil și adaugi anunț gratuit cu descrierea serviciilor pe care le oferi: https://sportier.ro/add-listing/
✅ Ne găsești și pe Instagram: @sportier.ro